You are here
Îngerul meu Povesti 

Îngerul meu

Era odată un copil care urma să se nască. Într-o zi, el l-a întrebat pe Dumnezeu: – Doamne, mi s-a spus că mă vei trimite pe Pământ, dar spune-mi: cum voi trăi eu atât de mic și neajutorat? Dumnezeu îi răspunse zâmbind: – Din mulțimea îngerilor, am ales unul pentru tine. El te așteaptă cu drag și va avea grijă de tine.  – Dar, Doamne, aici în cer eu nu fac altceva decât să cânt și să zâmbesc. Este suficient pentru mine pentru a fi fericit. Și cum voi reuși…

Read More
LUMEA Poezii 

LUMEA

1, 2, 3, 4, 5 Toţi îmi sunt de mult amici. 10, 9, 8 şi 7 Lângă mine-s zi şi noapte. Două mâini, două picioare, Zece degete, un soare, Şapte zile și pitici, Anotimpuri câte? Ghici! Lumea asta magică Toată-i matematică.   Bine-ar fi să ai dreptate, Dar să mergem mai departe. Ia adu-ţi aminte bine: Când abia venişi pe lume, Oare nu te legăna Mama ta și nu-ţi cânta? Cântă ciocârlia-n zare, Cântă valurile-n mare, Greieraşul din chitară Ne-nsoţește-n orice vară. Toate sunt o armonie, Lumea e o melodie….

Read More
A rămas fără un dinte Draga mea 

A rămas fără un dinte

Nicușor băiat cuminte A rămas fără un dinte. De când minunea s-a-ntâmplat Copilul stă tot supărat.   Mama sa cu glas domol Îi șoptește încetișor: – Nu mai plânge copile, Totul va fi bine!   – Cioara, cumătra bună Îți va aduce într-o lună Un dințișor mai frumos Nu de lapte, ci de os.   Acum Nicușor așteaptă Timpul să treacă o dată, Să aibă în gură Noua sa dantură.     Trimisă de Florina Dinu, Slatina, jud. Olt

Read More
Recunoștința Poezii 

Recunoștința

E primăvară şi e sărbătoare, E ziua mamei şi aş vrea  Să-ţi dăruiesc din inimă o floare Recunoştinţa, mama mea.   M-ai învăţat să gânguresc,  Să fac ce-i bine, să zâmbesc. Să fiu un om adevărat Mămico, tu m-ai învăţat.   Aş vrea să ştii că n-o să uit Sfatul cel bun să îl ascult. Şi gândul meu frumos se va îndrepta Cu toată dragostea spre tine, mama mea.       Trimisă de ed. Viorica Bradea, Grăd. Borozul, jud Bihor

Read More
O să fiu Verde Povesti 

O să fiu Verde

A fost odată un fir de iarbă necăjit, necăjit… – Cine te-a supărat, firule? îl întrebă mama Iarbă, mângându-i încet trupul firav. – Eu m-am supărat, răspunse el, sucindu-se şi răsucindu-se pe loc. M-am supărat pentru că nu sunt roşu.   Iarba începu să râdă, acoperită de clipocitul apei în care fiul său îşi văzu pentru prima oară culoarea. – Şi, de ce, mă rog, ai fi vrut să fii tocmai roşu? îl întrebă ea atunci, dornică să afle. – Pentru că am auzit că roşul e culoarea iubirii şi…

Read More